Am încheiat de curând un program foarte mare de team building cu diagnoză de echipă. Am jucat cu mai multe echipe un anumit joculeț, în care echipa era împărțită în două grupuri mai mici și o persoană legată la ochi trebuia să treacă din colțul unui pătrat în celălalt colț, pe diagonală, ghidată de colegul său. Drumul era presărat cu obstacole, astfel că ghidarea uneori putea fi dificilă.
În timpul acestui joculeț nu am spus nicio secundă că este vorba despre competiție, ci dimpotrivă, că cele două echipe se pot ajuta în momentul în care persoanele legate la ochi se vor întâlni în mijlocul terenului.
Cu toate acestea, a fost extraordinar de interesant să văd cum cum echipele s-au setat automat pe competiție și pe cine termină mai repede parcursul, bineînțeles. dărâmând cât mai puține obstacole, dar nimeni nu le ceruse acest lucru.
Despre asta vreau să vorbesc săptămâna aceasta. Competiție.
Venim cu o istorie de peste 5.000 de ani în care omenirea a fost setată pe competiție, în care gândul principal a fost că resursele sunt insuficiente, iar dacă altul are acea resursă eu voi fi cel care rămâne fără. De aceea, primul instinct pe care îl avem este să dăm din coate ca să facem rost primii de resursa respectivă și să o luăm pe toată. Nu contează că celălalt rămâne fără.
Se cere din ce în ce mai mult echipelor din companii să lucreze în colaborare, dar oamenii nu știu cum, pentru că până acum nu am avut un astfel de model. Așa cum, dacă în mintea subconștientă nu ai imaginea unui Ferrari, nu poți sa îl recunoști pe stradă, așa este și cu imaginea colaborării. Nu ai o imagine concretă în minte, nu știi către ce te îndrepți.
Ce înseamnă să colaborezi? Cum îți setezi în contextul acesta resursele? Ce înseamnă să îți aloci timp pentru alții, dar în același timp să îți faci treaba ta?
Se cere o redefinire a muncii de echipă în totalitate, nu neapărat bazată pe ajutorare, ci pe ideea că îmi fac atât de bine treaba, încât ceilalți stau liniștiți că pot conta pe bucățica făcută de mine.
Dar ideea principală la care vreau să revin este că nu suntem încă antrenați să gândim în termeni de colaborare. De aceea, este nevoie ca managerii din companii să aibă această învățare a colaborării ca pe un obiectiv: un obiectiv de mindset, apoi un obiectiv de acțiune și la final un obiectiv de tip rezultat.
Nu se va putea ajunge la colaborare decât antrenându-ne și în primul rând dându-ne seama cu ce obiceiuri venim în acest proces. Iar noi, cei care antrenăm acești oameni suntem responsabili să venim cu modele, pentru că, altfel, repet, nimeni nu știe de unde să pornească lucrurile.
Pentru tine cum arată colaborarea?
RO 
EN