Ce convingeri limitative ai? - OliviaPodobea

Succesul poate însemna altceva pentru fiecare dintre noi. În articolele anterioare am vorbit despre pilonii acestuia, deci, practic, elementele din care acesta este compus. 

Acum m-am gândit sa aprofundez puțin subiectul cu scopul de a te ajuta să identifici mai ușor primii pași pe care poți să-i faci către evoluție.

Așa cum spuneam, succesul este bazat pe cunoștințe, abilități și atitudine, dar mai există și o altă parte nevăzută ce ne oprește să atingem succesul. Această parte se află în subconștientul nostru și este formată din convingeri limitative.

Pe acestea le culegem fără să vrem din mediul în care am crescut sau din cel în care trăim.

Privind imaginea de mai jos, te invit să te gândești care sunt convingerile tale limitative despre bani, despre relații sau despre sănătate, primele trei domenii de interes cam pentru toată lumea. S-ar putea să-ți fie greu să le identifici pe toate, însă e suficient să începi cu primele trei care îți vin in minte, concentrandu-te acum doar pe unul dintre cele trei domenii pe care le-am menționat.

P.S. Iată un exemplu de la mine: am descoperit că aveam (și încă mai lucrez la asta) convingerea că:

Dacă ai bani mulți, nu mai ai timp

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CONTACTOLIVIA PODOBEA
HAI SĂ NE CUNOAȘTEMMă găsești on-line
Află mereu informații și sfaturi utileAbonează-te la NEWSLETTER!

Copyright by OLIVIA PODOBEA. All rights reserved.

Made by Your Image

ro_RORO