Am tot vorbit despre concediere și despre modul în care trebuie să acționezi atât ca angajat, cât și ca manager pentru ca lucrurile se se încheie amiabil și să poți trece mai ușor din punct de vedere emoțional peste această etapă. Însă, orice sfârșit aduce după sine un nou început, știu sună cliseic, dar timpul nu sta în loc și modificările se întâmplă pe toate planurile, chiar și pe cel profesional.
Totuși, din perspectiva angajatului începutul la un nou loc de muncă poate fi o adevărată provocare, mai ales dacă vii după o perioadă lungă de când nu ai mai experimentat noile începuturi. Chiar dacă ai multe cunoștințe pe care vrei să le pui în valoare, amintește-ți să nu pui presiune pe tine și să accepți faptul că ești din nou la început și poate ceea ce tu știai deja nu se potrivește în mediul în care ești acum.
Poate te vei simți de multe ori copleșit de multitudinea de informații și vei simți că ai făcut un pas greșit, dar dă-ți timp și accepta emoțiile. Nu încerca să faci totul perfect tocmai pentru a face impresie, ci mai degrabă fi autentic și sincer cu tine și cu cei din jur.
De câte ori simți că nu înțelegi, ceva întreabă. Poate faptul că întrebi te face să te simți mai puțin capabil sau să ai impresia că deranjezi, însă cel mai important ca tu să iți desfășori activitatea este să înțelegi bine ceea ce faci. De asemenea, adu-ți aminte că este normal să greșești și nu te judeca tu mai mult decât trebuie pentru erorile făcute.
E uneori dificil la început să iți dai seama care este locul tău în echipă și ce plus valoare poți să aduci, însă, înainte de a trage concluzii, de a judeca sau de a da bir cu fugiții, analizează tot ceea ce trăiești și atunci când te afli în mijlocul unui conflict fii deschisă și spune ce gândești, clar referindu-te strict la acțiunile de la locul de muncă și nu la personalitatea sau modul de a se comporta al persoanei cu care te afli în conflict.
Atunci când te afli la început se pot întâmplă des greșeli. Iar în astfel de momente posibil să fii copleșit de sentimentul de panică, însă pentru a trece mai ușor peste, ia-ți un moment de respiro și liniștește-ți emoțiile. Poți face acest lucru ieșind afară să iei o gură de aer, ascultând melodia favorită sau pur și simplu făcând un exercițiu de respirație. În acest fel vei ieși din caruselul de emoții și vei putea gândi limpede, evitând în acest fel să faci o alta greșeală. De asemenea, amintește-ți că nimic nu este permanent și nu lua lucrurile personal.
Așadar, la început, fii sincer cu tine și cu cei din jur, acceptă tot ceea ce vine spre tine, gândindu-te mereu care sunt beneficiile, dar mai ales FII BLÂNDĂ CU TINE!
Mihaela
(… angajata care a trecut prin multe probe)