Oamenii vorbesc
„Olivia nu are griji!”, i-a spus un vecin unuia dintre membrii familiei mele.
S-au întâlnit în cartier, probabil venind sau mergând la magazin. Și sunt sigură că știi că oamenii vorbesc. Nu pentru că ne vor răul, ci pentru că este mai ușor să vorbești pe subiecte pe care le cunoști, cum ar fi vecinii sau ale persoane cunoscute.
Mi-am dat seama că mulți oameni trăiesc sub impresia că nu am griji, că nu trec prin provocări. Că viața mea este alcătuită doar din lucruri, sentimente sau evenimente frumoase. Dar acest lucru nu poate fi mai greșit.
Aceasta este o vedere exterioară. Așa mă privesc oamenii din exterior. Deci, în mod firesc, m-am întrebat care dintre lucrurile pe care le fac generează această reacție?
Acțiuni și sentimente
Primul lucru care mă face să arăt ca o persoană fără griji este faptul că nu cer ajutor des. Sau deloc. Am un cerc strâns de prieteni și o familie care sunt acolo pentru mine, așa că, desigur, nu voi merge să cer ajutor tuturor celor pe care îi cunosc.
Adevărul este că am probleme. Îmi fac griji. Pentru mine, 2020 s-a încheiat cu pierderea cuiva foarte drag mie, cu o înmormântare.
Dar când întâlnesc oameni zâmbesc și o fac cu toată inima. Și nu este o mască – simt să zâmbesc, să fiu veselă și sociabilă. Acesta este rezultatul unor ani de antrenament, ani petrecuți spre a înțelege și spre a lucra cu sentimentele și acțiunile mele. Reacționez într-un anumit fel doar pentru că așa simt și asta necesită antrenament zilnic, coaching zilnic – de la mine, cu mine.
Rolul coaching-ului
Un coach te poate ajuta și pe tine. Te poate învăța cum să zâmbești din suflet, indiferent cum te simți în interior.
Nu îți spun să îți suprimi sentimentele. Îți spun să le îmbrățișezi, să le accepți și să lucrezi cu zilnic cu ele.
Vrei să știi ce trebuie să faci? Lasă-mi un comentariu, un like sau un mesaj. Echilibrarea emoțiilor tale poate fi mai aproape decât crezi!