Concentrează-te pe lucrurile importante!

A fost odată într-o lună de decembrie…

S-ar putea să îți amintești că, în noiembrie, anul trecut, am promovat o ofertă specială de Black Friday.

Oferta a constat într-o lună de coaching de grup, la un preț special. Mulțumiri speciale merg către toți cei care s-au înscris și mi-au acceptat provocarea de a evolua. Încheierea unui an greu cu dezvoltare personală și începerea noului an într-o manieră fresh e una dintre cele mai bune decizii pe care oricine le-ar putea lua.

În acest grup am antrenat membrii de luni până vineri, iar weekend-urile au fost dedicate determinării fiecăruia. Și pe lângă faptul că i-am ajutat să realizeze lucruri despre ei înșiși și viața lor, dar și să evolueze pe plan personal, am avut și eu o realizare.

 

Intenții și liste

Cea mai mare realizare a mea a fost că oamenii sunt, într-adevăr, obișnuiți să se organizeze prin liste. Dar folosesc listele doar din obicei – nu pentru că funcționează mai bine dacă notează tot ce au de făcut într-o zi. De fapt, listele le oferă o povară mare, chiar dacă până la sfârșitul zilei reușesc să taie majoritatea activităților de pe listă.

Așa că am avut o recomandare pentru ei. Și acum ți-o voi spune și ție!

 

Sfatul meu pentru tine

Dacă insiști să lucrezi cu liste, fie că este vorba de sarcini pe care ți le dai tu sau sarcini pe care ți le-a delegat altcineva, trebuie să faci un lucru important.

După ce creezi lista alege un element, cel mai important. Acest element este sarcina care te va ajuta să te simți împlinit/ă la sfârșitul zilei, chiar dacă nu tai de pe listă niciun alt articol. Acesta va fi nucleul listei tale.

Odată ce oamenii din grupul meu de coaching au început să facă acest lucru au reușit să își clarifice obiectivele. Mai mult decât atât, și-au dat seama că sunt mult mai productivi decât înainte, deoarece se concentrează asupra sarcinii-nucleu și se simt mult mai motivați după aceea.

Sfatul meu pentru tine este să îți minimizezi cât mai mult lista și să te concentrezi asupra unei sarcini importante. Te vei simți mult mai împlinit/ă la sfârșitul zilei!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

HAI SĂ NE CUNOAȘTEMMă găsești on-line
Află mereu informații și sfaturi utileAbonează-te la NEWSLETTER!

    Copyright by OLIVIA PODOBEA. All rights reserved.

    Made by Your Image

    ro_RORO