Schimbările de carieră vin peste noi perioada asta fără să ni le dorim. Sau unii poate că și le doreau și iată că nu făceau primul pas și l-a făcut realitatea pentru ei.
Nu mai sunt de actualitate gânduri de tipul: Nu am timp să îmi schimb jobul, dar aș vrea. Nu îmi permit să fac ce vreau pentru că trebuie să plătesc facturile.
Acum avem prea mult timp, iar banii sunt o provocare pentru toată lumea.
Dar tocmai asta este oportunitatea, faptul că toată lumea are provocări financiare și are timp.
De aceea, te provoc să folosești perioada aceasta și să faci ceva concret:
1. La orice idee sau pe aceea pe care o aveai de mult timp și vezi cum se mai potrivește cu vremurile. Dacă nu se mai potrivește, e ok, acceptă și fă acest pas cu altă idee care să se potrivească cu vremurile. Sparge-o în bucăți mici, mici și vezi care este pasul cel mai mic legat de ea pe care îl poți face. FĂ cu el un proiect pilot. Asigură-te că nu te costă nici bani (sau măcar nu mulți), nici prea mult efort și timp. Scopul este să vezi dacă e pentru ține sau nu.
De exemplu: vorbește cu cineva din domeniul care te interesează (chiar dacă acum toată lumea are greutăți, oamenii sunt mai dispuși acum să împărtășească), oferă-te voluntar în domeniul pe care îl vizezi, fa un curs online etc.
2. Când ai terminat proiectul pilot, analizează-l, măsoară-l.
- Ți-a dat energie? Sau te-a secat de energie?
- Ți-a plăcut? Ce anume ți-a plăcut cel mai mult?
- Ai fost bun la ceea ce aveai de făcut judecând după feedbackuri? (da, trebuie cerute).
- Ai putea trăi din această activitate?
Dacă ai răspuns “Da” la toate întrebările, înseamnă că merită să continui această activitate.
Dacă însă ai răspuns da doar la ultimă întrebare, să nu cazi în capcană! Ești și ai fost deja într-un context în care câștigai bani, dar cu prețul energiei și poate al potențialului tău din aceasta viată!
3. Dacă răspunsurile au fost “da” la toate întrebările, mergi înainte. FĂ un nou proiect pilot! Vei putea verifica astfel și ce funcționează pentru tine și ce nu, mai ales ce nu, de data aceasta!
Să îți dau un exemplu. Acum câțiva ani, am intrat într-un proiect finanțat din fonduri europene ca și trainer. Era ceva ce nu avem în portofoliul meu de trainer și la un moment dat chiar lansasem această intenție în univers.
Iar acum universul îmi trimisese calea. Aveam posibilitatea să mă implic în proiect fie ca trainer, fie ca și persoana care trebuia să strângă grupul țintă. Am ales să fac ceea ce iubesc, activitatea la care știu că sunt bună (pe baza de feedbackuri) și activitatea care îmi aducea si bani. Dar am putut să văd îndeaproape și munca celeilalte persoane – ore și ore online în promovare, ore și ore verificând documente, adrese lipse, date puse greșit etc, ore și ore la telefon să rezolve aceste probleme, toate acestea din spatele unui birou toată ziua. Probabil că acea persoana câștiga în proiect mai bine decât mine că trainer. Pentru mine însă a fost o lecție clară că eu nu aș vrea să fac așa ceva niciodată indiferent de câți bani aș câștiga. La asta mă refeream.
Așa că, acum este cel mai bun moment să te apuci de treabă si să testezi tot ce îți va trece prin minte.
Suntem în momentul zero când nimic nu merge și când totul va fi posibil la un moment dat.